Femeia din județul Botoșani, care a fost dusă la spital, după ce a fost găsită bătută și abandonată într-un șanț, la sfârșitul lunii martie, a murit la spital. Botoșăneanca de 76 de ani, din comuna Călărași, a plecat de acasă ca să-și cumpere vin de la un vecin pentru un parastas de a doua zi. Numai că nu s-a mai întors acasă. A doua zi a fost găsită într-un șanț, complet desfigurată.
„Am plecat la 4 și nu a mai venit până a doua zi dimineața. Nu pot, sunt aproape paralizat. Au găsit-o a doua zi batută poate şi violată, ar fi fost la persoana aia să cumpere vin, trebuia să dea de pomană. Şi nu a mai venit. Când am văzut că nu mai vine, am sunat la vecini, la poliţie”, a declarat, pentru stirileprotv.ro, fiul victimei, Florin Pușcașu.
Bătrâna, cunoscută și cu o tulburare psihică, nu a putut să le ofere nicio informație salvatorilor. Ea a fost internată la terapie intensivă, la Spitalul de Neurchirurgie din Iași. Din păcate, a decedat. Polițiștii au deschis un dosar penal.