Aula Magna a Colegiului Național ,,A.T. Laurian” Botoșani a reprezentat ieri dimineață cadrul propice desfășurării unei activități de informare a elevilor clasei a X-a B, cu privire la oportunitățile unei cariere militare în Jandarmeria Română.
Împreună cu prof. Elena Alecsa, elevii au avut prilejul să afle informații despre instituțiile militare de învățământ care școlarizează ofițeri și subofițeri jandarmi, respectiv Academia de Poliție ,,Alexandru Ioan Cuza” București, Școala Militară de Subofițeri Jandarmi Fălticeni și Școala Militară de Subofițeri Jandarmi Drăgășani.
Condițiile obligatorii pentru recrutare, desfășurarea probelor de examen, drepturile, dar și obligațiile în calitate de student sau elev jandarm și modul de efectuare a repartiției la absolvire au fost câteva dintre aspectele de interes prezentate în cadrul întâlnirii de reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani.
”Sperăm ca peste doi ani, când porțile instituțiilor militare de învățământ se vor deschide pentru candidați, o parte din cei prezenți în Aula Magna să fie printre cei care, cu emoțiile firești, vor da examenul de admitere”, a declarat Dan Izotov, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean.