Valul neobişnuit de caldură se va mai potoli de marţi, când ne vom apropia de temperaturile normale pentru această perioadă.
Astăzi, putem avea mai multe localități cu temperaturi de 30 de grade, când în sudul și estul țării vremea devine călduroasă. Cu alte cuvinte, pe areale destul de extinse vom avea temperaturi de 30 și chiar 31 de grade.
Sunt temperaturi cu mult mai ridicate față de ce ar fi normal la început de aprilie, însă și instabilitate atmosferică se va accentua.
Totul pentru că din noaptea de luni spre marți, un front atmosferic rece va avansa dinspre Europa Centrală și va determina în principal intensificări de vânt susținute în noaptea de luni spre marți în jumătatea de vest a țării, unde vor fi rafale de 60-70 km/h, la munte peste 100 km/h, iar ziua de marți va fi vântoasă în toată țara.
Vânt, așadar, foarte intens pe măsură ce frontul atmosferic va traversa țara, iar precipitațiile așteptate vor prefera partea de vest, centru și nord. Vor fi mai ales averse, posibil și descărcări electrice, iar pe crestele munților, odată cu răcirea vremii, așteptăm chiar lapoviță, la înălțimi de peste 1700-1800 de metri.
Temperatura va scădea accentuat marți, cel puțin în zona intracarpatică a țării: temperaturi de 10-11 grade prin Maramureș, în partea de sud, 23-25 de grade cel mult în extremitatea de sud-est.
Cu alte cuvinte, o schimbare semnificativă, dacă ne raportăm la ziua de luni, când vor fi 31 de grade, marți scăderea va fi de mai mult de 10 de grade în anumite zone al țării, chiar 15 grade mai puțin în nord-vestul și centrul țării, urmând ca în zilele următoare temperaturile să fie ceva mai coborâte, dar tot peste normal în partea de sud și sud-est.
Acolo vor fi temperaturi de 23-24 de grade, în nord şi centru mai apropiate, iar precipitațiile pe care le așteptăm vor fi slabe cantitativ, mai ales în jumătatea de nord a țării”, a spus meteorologul ANM Mihai Huştiu, duminică, la Antena 3 CNN.