Noaptea trecută, o bucătărie de vară și un depozit de cereale din localitatea Victoria (Hlipiceni) au ars din cauza unui scurtcircuit. Un vecin a observat flăcările și a sunat imediat la 112 pentru a cere ajutor.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, dar și membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din comună.
Aceștia au constatat că ardeau generalizat bucătăria de vară, un foișor și un depozit de cereale, iar flăcările se extinseseră și la șarpanta casei de locuit. Echipajele de intervenție au reușit să salveze casa de locuit. O butelie de aragaz a explodat în interiorul bucătăriei de vară până la sosirea pompierilor la locul intervenției.
Proprietara în vârstă de 70 de ani a suferit un atac de panică și i s-a acordat îngrijiri medicale la fața locului de către un echipaj de ambulanță. Cel mai probabil, incendiul s-a produs din cauza unui scurtcircuit la instalația electrică, transmite Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani.