Se schimbă legea privind acordarea de alocaţii pentru copii. Proiectul pentru modificarea alin. (4) al art. 6 din Legea nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii a fost adoptat tacit de Senat și urmează să fie dezbătut și votat de către deputați.
Un proiect de lege iniţiat de PSD, adoptat tacit luni de Senat, prevede că dreptul la alocaţia de stat pentru copii se stabileşte începând cu data naşterii copilului, iar plata drepturilor se face proporţional începând cu luna următoare depunerii cererii.
„Ţinând cont de prevederile constituţionale referitoare la egalitatea în drepturi şi garantarea alocaţiei de stat, se impune ca plata drepturilor cuvenite să se facă începând cu ziua naşterii copilului.
Ţinând cont de prevederile constituţionale referitoare la egalitatea în drepturi şi garantarea alocaţiei de stat, se impune ca plata drepturilor cuvenite să se facă începând cu ziua naşterii copilului”, se arată în expunerea de motive a proiectului iniţiat de deputatul PSD Vasilică
În prezent, legea prevede că dreptul la alocaţia de stat pentru copii se stabileşte începând cu luna următoare celei în care s-a născut copilul, iar plata drepturilor se face începând cu luna următoare depunerii cererii. „Practic, dacă un copil s-a născut pe 1 iunie, iar altul pe 30 iunie, ambii copii vor primi alocaţia cu data de 1 iulie, ceea ce privează copilul de aproape o lună de zile de a beneficia în condiţii de egalitate de dreptul la alocaţie de stat”, potrivit expunerii de motive.
Proiectul pentru modificarea alin. (4) al art. 6 din Legea nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii va fi dezbătut şi supus votului plenului Camerei Deputaţilor, for decizional în acest caz, potrivit RomaniaTV