Băiețelul de doi ani, din comuna Tudora, care a stat 25 de ore, singur, în pădure, a fost externat, fiind în stare foarte bună. Micuțul a fost îngrijit de medicii de la secția de pediatrie a Spitalului Județean Botoșani, care i-au adus temperatura corpului la valoarea normală după ce acesta a stat în frig în pădure.
Acum, părinții nu mai vor să-l lase în grija bunicii, dar nici a altcuiva, așa că îl vor lua cu ei în Anglia, acolo unde muncesc.
De altfel, familia a ajuns în atenția asistenților sociali din cadrul Primăriei Tudora, care monitorizează situația pentru a se asigura că băiețelul este în afara oricărui pericol.
„Cu siguranță că vor avea discuții (n.r. părinții) cu mai multe autorități, inclusiv cu cei de la primărie, de la compartimentul de asistență socială și probabil că se va impune ca acest copilaș că nu mai fie lăsat în grija bunicilor, ci să stea direct în grija părinților, cum este și normal”, a precizat, zilele trecute, primarul comunei Tudora, Constantin Cocoreanu.
Copilul de doi ani, care a dispărut la Tudora, duminică, a fost găsit luni după-amiază. Micuțul a fost găsit în la trei kilometri de locul dispariției, în pădure.
Radu Ayan Mahmood a fost cu bunica sa în vizită la o rudă din comuna Tudora, iar la un moment dat a ieșit din casă și a dispărut fără urmă.
„În jurul orelor 15:00, se afla impreuna cu bunica la o ruda pe raza satului Tudora, comuna Tudora, jud. Botosani, si, profitand de neatentia rudelor, a plecat in directie necunoscuta”, susținea Poliția.
Doliu în educație! O iubită educatoare din Botoșani s-a stins din viață