Mai multe evenimente religioase vor avea loc în județul Botoșani, duminică și luni, potrivit Mitropoliei Moldovei și Bucovinei,
Astfel, duminică, 17 martie, la Parohia Sfântul Ioan Botezătorul din Botoșani organizează, de la ora 17.00, evenimentul Cinste mamelor!, o întâlnire a mamelor cu mulți copii;
Departamentele Pro Vita și cel pentru tineret din cadrul Protopopiatului Botoșani organizează, de la ora 17.00, la Biserica Vovidenia din Botoșani, conferința Demnitatea la sfârșitul vieții, invitat: prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae, medic primar anatomie patologică și medicină legală.
Biserica Parohiei Curtești, Protopopiatul Botoșani, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar Sfinţii Apostoli Petru și Pavel Curtești, în cadrul căreia preotul Pavel Cristinel va susține o conferință cu tema Îngrijirea celor bolnavi – o lucrare bisericească concomitentă cu cea laică.
Luni, 18 martie, în holul Policlinicii Secției Pediatrie a Spitalului Județean de Urgență Mavromati din Botoșani va fi amenajată, începând din această zi, de la ora 13.00, până pe 31 martie, o expoziţie de pancarte Pro Vita.