Acțiunea Blocada, la Dorohoi. Polițiștii au verificat mai multe localuri și mașini

Polițiștii au aplicat sancțiuni de aproxmativ 7.000 de lei în cadrul acțiunii Blocada, la Dorohoi. La data de 14 martie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, împreună cu cei ai Secțiilor de Poliție Rurală nr. 5 Mihăileni, nr. 4 Dorohoi, nr. 6 Pomârla  și a jandarmilor au desfășurat activități de menținere a climatului de ordine și siguranță public, prevenire a infracționalității stradale și impunere a unui climat de siguranță rutieră în zona de competență.

 Polițiștii au acționat în zonele localurilor publice, precum și pe principalele artere rutiere, prilej cu care au fost legitimate aproximativ 50 de persoane, 8 dintre acestea fiind atenționate cu privire la modul de comportament și au fost controlate 39 de autovehicule.

În urma neregulilor constatate  au fost aplicate 26 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 7.000 de lei, pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială și pentru abateri la regimul rutier, transmite Inspectoratul de Poliție Botoșani.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Un botoșănean nu mai are voie să se apropie de concubina sa, după un scandal făcut la locuința acesteia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *