Viceprimarul și consilierul local din județul Botoșani, care au fost reținuți de polițiști pentru șantaj, violarea vieții private, complicitate la șantaj și complicitate la violarea vieții private, scapă de arest. Cei doi tineri, de 29 și 36 de ani, Andrei Voiniciuc și Iulian Ripiceanu, din comuna Călărași, au fost reținuți, marți, 12 martie, pentru 24 de ore. Miercuri, au fost duși în fața instanței cu propunerea de arestare preventivă, dar magistrații Judecătoriei Botoșani au respins propunerea. Ambii au fost puși însă sub control judiciar. Decizia nu este definitivă.
Potrivit anchetatorilor, cei doi, împreună cu o fată de 18 ani, ar fi constrâns un tânăr de 25 de ani prin amenințarea divulgării unor imagini compromițătoare, să desfășoare anumite activități în scopul obținerii pentru aceștia de foloase nepatrimoniale.
Oamenii legii au descins, marți, la locuințele celor trei din municipiul Dorohoi și comuna Călărași, de unde au fost ridicate mai multe probe.
FOTO Cum a „reparat” Dan Negru gropile din Centrul Istoric al Botoșaniului. „Fac trotuarul”