Continuă să curgă sesizările la Inspectoratul Teritorial de Muncă din partea botoșănenilor, nemulțumiți că nu le-au fost plătite salariile ori că au fost privați de alte drepturi. Potrivit ITM Botoșani, în luna februarie au fost înregistrate aproape 40 de sesizări din partea angajaților.
”În ceea ce privește interacțiunea directă cu cetățenii și problemele pe care aceștia le-au reclamat la Inspectoratul Teritorial de Muncă Botoșani, în luna februarie 2024, au fost înregistrate 39 de petiții, din care 1 a fost clasată , 2 au fost redirecționate către alte inspectorate teritoriale de muncă și 4 către alte instituții”, transmite ITM Botoșani.
Astfel 20 de botoșăneni au reclamat că nu le-au fost plătite salariile, 10 că nu și-au efectuat concediul de odihnă, alți nouă au reclamat că nu le-au fost eliberate documentelor pentru încetarea activității, iar opt că au efectuat muncă suplimentară. Reclamațiile au mai vizat programul de lucru, neacordarea de bonuri masă, condițiile muncă, neplată concediului medical ori a sporurilor.
Cât durează vacanţa de Paşte a elevilor în 2024. Câte zile se suprapun peste minivacanţa părinţilor