Chiriile la locuințele ANL pentru specialiștii din sănătate din Botoșani vor fi majorate. Vezi care sunt acestea!

Chiriile la locuințele ANL pentru specialiștii din sănătate din Botoșani vor fi majorate cu indicele de inflație. Potrivit unui proiect de Hotărâre de Consiliu Județean, ce va fi pus spre aprobare în ședința din luna februarie, chiria se stabilește anual de către administratorul locuinței, ținându-se cont de suprafețele apartamentelor, valoarea de amortizare precum și de coeficienții de pondere în funcție de localitate, an recepție al locuințelor și venitul chiriașilor.

Astfel, chiriile la locuințele ANL din sănătate pornesc de la 137.66 lei și pot ajunge la 552.37 lei pe lună.

Chiria se actualizează anual cu rata inflației, în termen de 30 de zile de la data publicării ratei inflației comunicate de către Institutul Național de Statistică pentru anul anterior. Chiria se stabilește anual de către administratorul locuinței și se utilizează ca drept exemplu prevederile anexei 16 din hotărârea menționată, ținându-se cont de suprafețele apartamentelor, valoarea de amortizare precum și de coeficienții de pondere în funcție de localitate, an recepție al locuințelor și venitul chiriașilor. Chiria lunară rezultată după aplicarea coeficienților se ponderează în funcție de veniturile medii nete pe membru de familie ale titularului contractului de închiriere, realizate în ultimele 12 luni”, susțin reprezentanții Consiliului Județean.

Locuințele ANL destinate specialiștilor din sănătate sunt administrate de Consiliul Județean Botoșani.

Google New Urmareste-ne pe Google News

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *