Ea este botoșăneanca de la care a pornit scandalul de la Primăria Botoșani, ajuns pe mâna procurorilor DNA

Cristina Geanina Hrițcu, botoșăneanca de la care a pornit scandalul de la Primăria Botoșani, care ajuns și pe mâna procurorilor DNA, s-a angajat în Primăria Botoșani în luna august 2021 după ce lucrase în Garanti Bank și în Banca Comercială Română.  Potrivit procurorilor anticorupție, tânăra ar fi primit subiectele pentru examenul organizat pe 26 august chiar de la primarul Cosmin Andrei, cu care- susțin anchetatorii- avea o relație apropiată.

De atunci și până astăzi, aceasta a lucrat în calitate de consilier clasa I, grad profesional superior in cadrul Compartimentului Urmarire, Încasare, Taxe, Impozite, Amenzi, aparținând Direcției de Impozite și Taxe Locale Botoșani din subordinea Primăriei.

Nimeni nu a știut nimic până la sfârșitul lunii ianuarie, când procurorii DNA au ridicat mai multe documente de la Primărie, dar și de la locuința femeii. Printre documentele intrate în posesia anchetatorilor, s-au aflat și subiectele pe care Cristina Geanina Hrițcu le primise de la primar, acestea fiind puse la dispoziție chiar de soțul funcționarei.

Totul a culminat, vineri, cu ridicarea primarului Cosmin Andrei de la biroul său din Primărie. Acesta a fost dus la audieri la DNA Suceava, acolo unde a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile pentru săvârșirea infracțiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul, de bani, bunuri, ori alte foloase necuvenite.

„In ziua de 25.08.2021, suspectul ANDREI COSMIN-IONUT avand functia de primar al mun. Botosani,  i-a furnizat candidatei Hritcu Cristina-Geanina, cu care se afla in relatii apropiate, in mod direct, informatii nedestinate publicitatii, constand in variantele cu subiectele pentru proba scrisa, precum si extrasele din legi, reprezentand raspunsurile aferente subiectelor ce fusesera intocmite si propuse de catre membrii comisiei de concurs, organizat in data de 26.08.2021, pentru ocuparea unui post de consilier clasa I, grad profesional superior in cadrul Compartimentului Urmarire, Incasare, Taxe, Impozite, Amenzi, apartinand Directiei de Impozite si Taxe Locale Botosani din subordinea Primariei mun. Botosani, in scopul obtinerii de catre candidata, a unui folos necuvenit, constand in promovarea concursului, in conditii ilegale, folos pe care aceasta l-a si obtinut, fiind declarata admisa la concursul din 26.08.2021 si promovata pe postul de consilier clasa I”, se arată în rechizitoriul DNA.

La concursul la care a participat Cristina Geanina Hrițcu s-a mai înscris o a doua persoană, însă, din motive necunoscute, aceasta s-a retras și nu a mai participat la probele de concurs.

Soțul femeii, Cristian Hrițcu, își acuză soția de infidelitate, motivând că în perioada iulie 201- octombrie 2023 aceasta ar fi avut relații cu primarul Botoșaniului, iar acesta a fost motivul pentru care subiectele ar fi ajuns la ea înainte de susținerea examenului.

FOTO & VIDEO Primarul Botoşaniului, Cosmin Andrei, a ieşit de la audieri. Decizia luată de procurorii DNA împotriva sa

 

5 thoughts on “Ea este botoșăneanca de la care a pornit scandalul de la Primăria Botoșani, ajuns pe mâna procurorilor DNA

  1. Există o dovadă clară, un nume pe acest document din care să rezulte fără dubiu că
    însuși primarul i-a trimis hârtia ?? Și încă ceva: cu 4-5 zile în urmă, la ultima ședință a consiliului local, un consilier PNL a cerut să i se pună la dispoziție documentele tuturor anchetelor efectuate, RECENT, de DNA la Primărie. Desigur, la acea dată DNA avea ,,hârtia cu subiectele”, dar nu efectuase descinderea( care a avut loc abia pe 2 feb.) De unde știa acel consilier PNL că există pe rol o anchetă ?? Ne putem închipui că însuși un opozant politic a manevrat toată acțiunea, folosindu-se de dorința de răzbunare a soțului.
    Amantlâcurile nu fac casă bună cu funcțiile de demnitate publică, așa că Andrei ar trebui să-și caute de lucru în altă parte, dar nici nu putem accepta mizeriile politice .

  2. Ehe fluturica a iesit din betia primaverii care se apropie si a inceput sa isi pregateasca terenul prin fatuca asta care astepta functie la ANAF in schimbul trompelor executate ori la cafeteque ori in masina :))). Parintii ei trebuie ca sunt tare mandri daca mai traiesc

  3. Toata lumea cu gura pe primar,dar domnita nu era si ea căsătorită si cu atributii acasa?Sau ea nu e cu toate facultățile .. si astea putine

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *