Primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, a fost ridicat de procurorii DNA și dus la audieri pentru a dat explicații în privința unor angajări în cadrul Direcției de Taxe și Impozite. Edilul ar fi implicat în angajări pe criterii preferențiale, potrivit anchetatorilor. De altfel, procurorii DNA au făcut percheziții și la Direcția de Impozite și Taxe, dar și la locuința edilului. De asemenea, aceștia au verificat biroul primarului din cadrul Primăriei Botoșani.
„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Suceava, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, săvârșite în cursul anului 2021, de către funcționari publici în legătură cu fraudarea unor concursuri de angajare. În cursul zilei de 02 februarie 2024, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 2 locații situate pe raza municipiului Botoșani, din care una este sediul unei instituții publice. În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava”, anunță procurorii DNA.