Tot mai mulți tineri părăsesc Botoșaniul, o arată o statistică prezentată, miercuri, în cadrul ședinței de Colegiu Prefectural, de directorul executiv al Direcției Județene de Statistică Botoșani, Valentin Popa. El a arătat rezultatele definitive ale Recensământului Populației și Locuințelor Runda 2021.
Astfel, numai municipiul Botoșani a pierdut 17.000 de persoane în ultimii zece ani de zile.
„Cred că ar trebui să ne întrebăm cu toții, după ce facem o analiză a acestei prezentări a rezultatelor definitive a recensământului populației, de ce am ajuns în situația în care am pierdut aproximativ 20.000 de rezidenți. Uitându-ne la structura populației după nivelul de educație reiese faptul că tinerii pleacă din județul Botoșani, cu precădere din Municipiul Botoșani și nu se mai întorc. 17.000 de persoane pierdute de Municipiul Botoșani în ultimii 10 ani de zile, în condițiile în care media de vârstă a crescut și structura populației după nivelul de educație a scăzut ca procent, 8,5%. Sperăm să întoarcem această descreștere prin acțiunile noastre a tuturor. Uitându-ne la nivel național, la nivel european, tendința este de urbanizare și făcând analiza acestor rezultate, la noi este exact invers. Tinerii după ce pleacă la studii universitare nu mai revin la Botoșani, avem un grad foarte mic de retenție al tinerilor plecați la studii. Aceasta este o problemă de bază.”, a spus prefectul.
Centura Botoșaniului, „ciuruită” de gropi. „Efectiv devin catastrofale pentru unii oameni”
Este rezultatul politicii intelepte dusa timp de 30 de ani, de conducatorii locali si de cei nationali, din coalitia pentru devalizarea fondurilor publice. La institutii publice un tanar nus e poate angaja fara spaga si pile. La spital au lipsa de doctori dar daca vine un doctor tanar este amanat pana intelege principiul de la spitalul Mioveni. La privati salariile sunt mici fata de costul vietii de la noi si fata de ritmul de munca, deplasarile impuse care se cer.