Este doliu într-o comună din județul Botoșani, unde un cetățean de onoare s-a stins din viață la 102 ani. Ultimul veteran al celui de al Doilea Război Mondial și cetățean de onoare al comunei Viișoara, Gheorghe Cojocaru, a trecut la cele veșnice marți.
Sa stins din viaţă ” Ultimul mohican” al comunei Viişoara, un om care a îndurat toate vicistitudinile vieţii: război, prizonerat, foamete reclădirea comunităţii. Cei care l-au cunoscut spun că a fost un om de o deosebită modestie, cinstit, muncitor şi bun gospodar, dar și glumeț
„Cu deosebit regret transmitem sincere condoleanțe familiei îndurerate, iar de acolo de sus, din prima linie a îngerilor, alături de camarazii dumneavoastră, știnși unul câte unul, și toți cei care au luptat pe front, să ne vegheați și să apărați meleagurile noastre așa cum ați apărat teritoriul României”, au transmis cei care l-au cunoscut.