Furtuna Isha aduce un nou val de ninsori puternice și ger în România. În nordul, centrul și nord-estul țării, se așteaptă un nou episod de iarnă. Potrivit meteorologilor, acesta ar fi chiar ultimul episod de iarnă înaintea unei perioade mai calde, cu temperaturi de primăvară în multe regiuni. Ninsorile revin în special în nord, centru și nord-est, iar temperaturile scad semnificativ în cea mai mare parte a țării. Se anunță și vânt puternic.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat, vineri, cum va fi vremea în intervalul 29 ianuarie- 26 februarie.
Săptămâna 29.01.2024 – 05.02.2024
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică pozitivă ușor mai accentuată în regiunile extracarpatice. Regimul pluviometric va fi excedentar în zona Munților Apuseni și în jumătatea nordică a Carpaților Orientali, dar și deficitar în regiunile extracarptice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.
Săptămâna 05.02.2024 – 12.02.2024
Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă în regiunile extracarptice și local în cele vestice, nord-vestice și centrale, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale. Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în regiunile vestice, nord-vestice și centrale, dar mai ales în zonele montane aferente,
iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă.
Săptămâna 12.02.2024 – 19.02.2024
Temperatura medie a aerului va avea valori în jurul celor specifice pentru acest interval, posibil ușor mai coborâte în zonele montane, dar și ușor mai ridicate în regiunile extracarpatice. Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile vestice, nordvestice și centrale, dar mai ales în zonele montane aferente, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă.
Săptămâna 19.02.2024 – 26.02.2024
Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.Cantitățile de precipitații, estimate pentru acest interval, vor avea o tendință ușor excedentară în cea mai mare parte a țării.