În județul Botoșani, în special în partea de nord, aproape de malurile Prutului, există o legendă din bătrâni care s-a transmis din generație în generație. Se spune că aici se află niște movile, care ar fi morminte de uriași.
În comuna Hudeşti, aflată în nordul extrem al judeţul Botoşani, se află un cătun numit Alba. Pe câmpurile pustii din jurul acestuia, în mijlocul unor mlaştini înfricoşătoare, se observă o movilă uriaşă de pământ, potrivit Centrului Național de Informare și Promovare Turistică din Botoșani. Oamenii locului o cunosc bine. Este veche de când lumea. Despre ea le-au povestit şi bunicii dar şi străbunicii. Cei mai mulţi o ştiu drept ”Mormântul Crăiesei”, ” și cred că acolo zace o femeie uriaşă, o crăiasă.
Legendele spun că această crăiasă a fost urmărită de nişte duşmani. Ea călărea pe un cal alb şi s-a înecat în mlaştinile de pe malurile Pârâului Alb. S-a scufundat cu tot cu cal în smârcuri. Poporul ei i-ar fi ridicat mai apoi movila. Tocmai de aceea satul s-ar numi Alba, iar apa respectivă – Pârâul Alb. Toţi oamenii locului ştiu că acolo sunt comori nenumărate, dar nu au avut curajul să se apropie niciodată. Pe de o parte din cauza mlaştinii, pe de altă parte din cauza blestemelor. Se pare că este un loc întunecat şi bântuit. Doar ciobanii își lasă oile să pască peste movilă.
Locuitorii satului cunosc foarte bine movila de pământ, și au păreri diferite în legătură cu aceasta : o localnică, spune că acolo zace o femeie uriașă într-o rochie de mireasă, iar în jurul ei se găsesc o mulțime de comori. De cealaltă parte, soțul acesteia are altă variantă, la fel de fascinantă : “…acolo se zice că este îngropată, din vremuri de demult, o crăiasă frumoasă. O femeie războinică, având şi sabie şi coif. Se zice că stă acolo cu păr lung şi frumos, omorâtă de cine ştie cine. Oricum era regină de au îngropat-o aşa…”. Alte legende spun că acolo şi-a găsit odihna un războinic germanic din vremuri de demult, mort în urma luptelor cumplite cu hunii. Se spune că uriașul ar fi fost îngropat împreună cu calul binecredincios, alături de care a pierit în bătălie. Specialiştii au altă părere, și spun că sunt în mare parte morminte vechi, ale neamurilor migratoare, din veacurile întunecate ale istoriei, majoritea războinici-călăreţi. Cert este faptul că, Movila de pământ din județul Botoșani rămâne un mister încă neelucidat.