O tânără din județul Botoșani, cu o poveste de viață tristă, a povestit cu lacrimi în ochi cât de crunt a fost destinul său, unei femei alături de care călătorea în autocarul din Italia spre România. Ana a mărturisit că e din Botoșani, dar merge la Galați, unde o așteaptă tatăl ei.
Potrivit lui Hubertine Botoi, fata terminase liceul, iar în timpul anilor de studii a cunoscut un băiat. S-au îndrăgostit și au început să se iubească. Mama ei era plecată de vreo 6 ani la muncă, în Italia. Trimitea regulat lună de lună bani acasă. Tatăl Anei lucra pe unde apuca, dar cum nu era prea mult de muncă, mai mult stătea pe acasă. Ea era cea mai mare dintre cei trei frați, iar viața nu era tocmai ușoară.
După liceu au hotărât să se mute în chirie, Ana și iubitul ei. A rămas gravidă repede și a născut un băiețel. Banii erau puțini, așa că a vorbit cu mama ei să-i găsească ceva de muncă în Italia.
„După vreo lună maică-sa a chemat-o că-i găsise la o familie să îngrijească de doi bătrâni. Iubitul a fost de acord cu decizia Anei dar a vrut să se mute înapoi la părinții lui, nu mai vedea ce rost avea să stea singur cu chirie cât Ana era să fie plecată. Copilul l-a lăsat în grija tatălui ei, i s-a părut cea mai bună alegere în acel moment, din mai multe motive pe care nu mi le-a spus. Când a plecat din România, a hotărât că după 3 luni se va întoarce, nu mai mult, nu ar fi rezistat, se gândea, fără copil și fără iubitul ei. Vorbea des la telefon cu el, asta la început! Familia la care lucra a îndrăgit-o și i-a propus să rămână măcar un an la ei. A vorbit cu acasă, cu ai săi și a hotărât că nu ar fi rău să mai rămână, să mai strângă vreo doi bani. Numai că, încet, încet, telefoanele de la tatăl copilului ei s-au rărit. De vreo 5 luni nu mai dădea niciun semn de viață, nu o mai suna și nici nu-i mai răspundea la telefon. O sfâșia dorul de copil iar acum o lună în urmă tatăl ei i-a spus că i-a văzut iubitul la braț cu altă femeie”, a mărturisit, pentru Rotalianul.com, Hubertine Botoi.
Acum, tânăra venea acasă să își vadă copilul și să îl crească. Tatăl său i-a promis că o va ajuta să îl crească.
„Plângea încet… Îmi era milă de ea, mă fericeam în gând că toți copiii mei sunt bine, la casele lor, dar mi se rupea inima să o văd pe copila asta atât de tânără și de nefericită. Mânca încet, plângea mai mult. „Acum mă duc acasă”, îmi spune, „să îmi văd băiatul și să văd ce am de făcut, tata mi-a promis că mă va ajuta să îl cresc, că nu mă va lăsa pe drumuri.” Autocarul mergea grăbit spre casă. Oare dacă ar avea urechi și gură de povestit mașina asta, câte ar putea povesti? Strângem mâncarea, ne așezăm mai bine pe scaune și… o încurajez, ce altceva aș mai putea face?! „Ești tânără”, îi spun, „ai să le treci pe toate, Dumnezeu nu lasă pe nimeni de izbeliște.” Greu, dar o încurajez… În spatele meu se deapănă alte povești, se aud râsete, cineva sforăie zgomotos! Toți am venit în Italia plini de vise și speranțe, câți dintre noi și le-au realizat? Câți dintre noi și le-au pierdut? A adormit și Ana. Un vis al ei de dragoste s-a destrămat din cauza depărtării. E tânără. Mă uit la ea, la pleoapele ei grele care îi acoperă ochii frumoși și zâmbesc. Visează!”– Hubertine Botoi.
