O tânără de 34 de ani din judeţul Botoşani a dispărut. Alerta a fost transmisă, duminică, de Poliţie, care cere sprijinul populaţiei pentru găsirea fetei. Tânăra se numeşte Niculina Dascălu, are 34 de ani, are domiciliul în localitatea Tudora, dar a dispărut pe raza localităţii Adăşeni.
„La data de 20.01.2024, in jurul orei 19.00, Dascalu Niculina, in varsta de 34 ani, a plecat voluntar de la domiciliu şi nu a mai revenit pana in prezent”, transmite Poliţia.
La momentul plecării de acasă, Niculina era îmbracată cu o geacă de culoare albastru, pantaloni de tercot cu imprimeu tip militar şi ghete de culoare neagră.
Semnalmente: înăltimea de 1,60 m, 50 kg, ochi verzi, ten deschis, par brunet scurt şi nu are semne particulare. Nu are documente personale sau sume de bani asupra sa.
Persoanele care pot oferi detalii sunt rugate să sune la 112 sau să anunţe cel mai apropiat echipaj de poliţie.