Valabilitatea ITP ar putea scădea la 6 luni. Categoria de autoturisme afectate de noua lege în 2024

Valabilitatea Inspecții Tehnice Periodice (ITP) ar putea fi redusă la 6 luni, potrivit unui nou proiect de modificare a legii circulației. Conform unui proiect de ordonanță de Guvern aflat în dezbatere publică, se propune ca anumite tipuri de autoturisme să fie supuse ITP-ului o dată la 6 luni.

Schimbările propuse în cadrul legilor privind inspecția tehnică periodică și transportul alternativ ar putea intra în vigoare în curând.

În același timp, vehiculele cu viteză redusă ar urma să fie scutite de această obligație de inspectare.

Ministerul Transporturilor a lansat în dezbatere publică proiectul prin care se propune reducerea perioadei de valabilitate a ITP-ului la 6 luni pentru vehiculele închiriate, inclusiv cele din categoria „RENT A CAR” și cele utilizate în regim de închiriere cu șofer.

Conform noii propuneri legislative, autovehiculele destinate transportului de persoane în regim de taxi și cele folosite în activitatea de închiriere auto, așa cum sunt definite în Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, vor fi obligate să efectueze ITP la intervale de 6 luni.

Până în prezent, doar autovehiculele destinate transportului de persoane erau supuse ITP-ului la fiecare jumătate de an conform legislației actuale.

Ce valabilitate are ITP în 2024

De 3 ani pentru mașinile noi. Termenul pentru efectuarea primei inspecții se socotește de la data primei înmatriculări, iar pentru următoarea inspecție tehnică periodică, de la data celei precedente.

De 2 ani autovehicule cu mai puțin de 8 locuri; motociclete, mopede, autovehicule cu 3 roți si cvadricicluri.

De 1 an pentru mașini mai vechi de 12 ani; autovehicule pentru transport mărfuri, cu masa totală maximă peste 3.500 kg; autovehicule cu cel puțin 4 roți, pentru transport mărfuri, cu o masă totală maximă sub 3.500 kg.

De 6 luni pentru mașini pentru transport persoane în regim de taxi și autovehicule cu peste 8 locuri.

Se elimină ITP pentru vehicule lente

Noul act normativ urmează să elimine obligativitatea ITP în cazul anumitor tipuri de vehicule.

„Prevederile prezentei ordonanțe nu se aplică mașinilor auto propulsate cu o viteză maximă care nu depășește 25 km/h, vehiculelor lente, vehiculelor cu şenile, tramvaielor și vehiculelor cu tracțiune animală”, se precizează în proiect. Codul rutier stabilește că un vehicul lent este acela care, prin construcție, nu poate depășit 25 km/h. Dar fac excepție vehiculele cu două sau trei roți, cvadriciclurile, tractoarele agricole sau forestiere, remorcile destinate a fi tractate de tractoarele agricole sau forestiere, precum și a mașinile autopropulsate, potrivit Antena 3 CNN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *