Încă un sector de drum din județul Botoșani a fost închis, vineri, circulației, din cauza viscolului. Este vorba de DJ 291K -DN 29C Călinești-Leorda.
Potrivit datelor furnizate de reprezentanții Direcţiei Judeţene de Drumuri şi Poduri (DJDP) Botoșani sunt închise circulației și drumul judeţean DJ 294 Dîngeni – Mihalaseni şi drumul judeţean DJ 282 Rediu – limită jud. Iași
Probleme din cauza viscolului la Botoșani
Au fost probleme din cauza viscolului, în noaptea de joi spre vineri, în județul Botoșani. Vântul, care a avut intensificări de 55…60 km/h, a viscolit zăpada și a îngreunat circulația pe unele drumuri din județ. În ultimele ore, la dispeceratul integrat ISU – SAJ Botoșani, s-au înregistrat șase apeluri din partea unor cetățeni care nu puteau înainta cu autovehiculele din cauza zăpezii de pe carosabil.
Pe DC 13, între Saveni – Bodeasa, unde un autoturism a rămas înzăpezit. A intervit Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Săveni; pe DJ 294, între Dângeni – Brăteni, unde mai mulți conducători auto sesizau că drumul este acoperit de zăpadă. Cazul a fost transmis drumarilor de la Direcția Județeană de Drumuri și Poduri; iar pe DN 24C, între Dămideni – Ringhilești, unde un autoturismt era înzăpezit. Au intervenit drumarii Secției de Drumuri Naționale Botoșani.
De asemenea, pe DJ 293, între Dorohoi – Havarna, unde un autoturism a rămas înzăpezit. Au intervenit drumarii de la DJDP Botoșani; pe DN 24C, între Dămideni – Ilișești, unde un autoturism era înzăpezit. Au intervenit drumarii SDN.
Totodată, pe DN 29 D, unde un microbuz era parțial într-un șanț. Au intervenit pompierii de la Garda de Intervenție Ștefănești. Nu au fost înregistrate victime sau pagube materiale.