Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au oprit pentru control, pe strada Pacea, un autoturism, condus de un tânăr, de 27 de ani, din municipiul Botoșani.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că acesta are dreptul de a conduce autovehicule suspendat. Mai mult decât atât, fiind testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,23 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Tânărul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de peste 1.400 de lei, totodată fiind întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis.