Unul dintre cei mai apreciați preoți din județul Botoșani critică modul în care sunt înțelese tradițiile în societatea de astăzi, dar și felul în care sunt promovate. Părintele Teodor Ciurariu susține că tradiția românească strămoșească a fost infestată cu „hulă, blasfemie și demonism”, iar oamenii au început să confunde datinile și obiceiurile cu „infecția drăcească”.
„Să nu confundăm celebrarea omului în planul Creației, cu adorarea dracului! Să nu exultăm ca niște proști la vederea coarnelor și a diformității, a sângelui și a groazei! Aceasta nu este tradiție! Aceasta e boală psihică si ciumă spirituală, este infestare cu paraziți sub-culturali, celule spin care blochează plămânii tradiției nemailăsând-o să respire! Nu transformați Anul Nou în noua posedare demonică”, a precizat preotul.
Totodată, Teodor Ciurariu consideră că sunt batjocoriți preoții și ritualurile creștine sub pretextul obiceiurilor de Anul Nou. Măștile tradiționale au fost înlocuite cu unele care îl întruchipează pe diavol ori alte simboluri sataniste, spune preotul.
„De ce acceptați această batjocorire a credinței Ortodoxe?”
„De când a devenit Anul Nou un hibrid grețos de paradă anticlericală, batjocorire a preoților prin ritualuri de magie și luciferianism? Vi se pare normal ca un tânăr „frumos și liber” să îmbrace vesminte preoțești confecționate artizanal dar care au pe ele Sfânta Cruce? Să meargă îmbrăcat așa din casă în casă pentru a batjocori ceea ce a făcut preotul satului acum câteva zile înainte de Nașterea Domnului și ceea ce urmează să facă în Ajun de Bobotează? Iar noi să-i primim în „bătătură”, să-i ospătam și să ne bucurăm chiar de o poză cu ei…
Cu „părintele” sau „popa”. Facem poze cu ei, le punem pe „feizbuc” și arătăm cât de cool suntem noi…cât de emancipati față de „medievalii” ăia care mai merg la Biserică. Deh „magia Anului Nou”. Este normal măi oameni buni? Ce caută Krampus, diavolul germanicilor, la porțile oamenilor, la porțile românilor? De ce acceptați această batjocorire a credinței Ortodoxe? Să nu ne mirăm dacă vor veni greutăți mari asupra celor care aduc batjocură prin ritualurile astea sataniste, că sataniste sunt nu tradiționale! Ce caută în satul românesc invocarea și adorarea acestor demoni? Bine.. noi știm ce caută…Jos măștile drăcești! De ce ați înlocuit măștile noastre strămoșești păstrate de la vechii daci cu chipuri de draci cornuți, încornorați și însângerați? De ce admirați urâtul, hidoșenia, batjocorirea clerului și implicit a Bisericii Ortodoxe? Este păcat …nu distracție…”, spune părintele.