Botoșăneanul de 24 de ani este principalul suspect în cazul crimei care a îngrozit Italia. Autopsia efectuată pe cadavrele celor două românce, ucise în noaptea de joi spre vineri în centrul istoric al oraşului Naro, a confirmat că Delia Zărnescu, în vârstă de 58 de ani, şi Maria Rus, în vârstă de 54 de ani, au fost masacrate.
Pe cadavrele lor, medicul legist a găsit multiple leziuni, dovadă fără echivoc că ambele au fost bătute cu brutalitate înainte de a muri, scrie Giornale di Sicilia.
Necropsia, ordonată de procurorul adjunct Elettra Consoli şi de adjunctul Salvatore Vella de la procuratura din Agrigento, a fost efectuată sâmbătă la morga spitalului San Giovanni di Dio din oraşul Temple.
În ziua înmormântării, probabil luni, va fi doliu naţional la Naro, în provincia Agrigento, proclamat de primarul Maria Grazia Brandara, ca un ‘semn tangibil al apropierii locuitorilor din Naro de familiile victimelor, dar şi de comunitatea românească, parte activă şi productivă a oraşului’.
Un român în vârstă de 24 de ani, arestat pentru dublă omucidere şi profanare de cadavru, se află în închisoarea din Agrigento. Tânărul s-a prevalat de dreptul de a nu răspunde la interogatoriu. Omar Eduar Nedelkov era deja cunoscut pentru că în trecut fusese acuzat că a furat de la societatea agricolă din satul în care lucra şi că a incendiat cu motorină una dintre sere cu ajutorul motorinei.
ntre timp, procurorii şi carabinierii au reuşit să reconstituie ce s-a întâmplat în noaptea în care cele două femei au fost ucise. Potrivit publicaţiei italiene, acest lucru a fost posibil şi datorită ‘marii cooperări a comunităţii româneşti, formată din muncitori care trăiesc de ani de zile în Italia’.
Astfel, joi seară, la domiciliul Deliei Zărnescu, în vârstă de 58 de ani, din Via Vinci, a avut loc o cină la care s-a consumat mult alcool. La masă au luat parte un român de 24 de ani şi un alt bărbat de 50 de ani. Potrivit reconstituirii, tânărul – aflat în stare avansată de ebrietate – ar fi agresat-o sexual pe femeie. Delia Zărnescu, respingând avansurile, i-ar fi dat afară din casă pe cei doi, potrivit News.ro.
În timpul cinei, cei trei români ar fi vorbit despre compatrioata lor Maria Rus, în vârstă de 54 de ani. Când cei doi români au fost scoşi din casa Deliei Zărnescu, cel mai tânăr s-ar fi îndreptat spre Avenia, unde a bătut la uşa Mariei Rus, în timp ce bărbatul de 50 de ani a mers la casa sa. Maria Rus, fără să se teamă, i-ar fi deschis uşa bărbatului mai tânăr, iar tânărul de 24 de ani ar fi bătut-o până a omorât-o şi apoi ar fi ars-o, folosind fotoliul din holul de la intrare.
De pe aleea Avenia, românul beat s-ar fi întors – reconstituirea este a anchetatorilor – pe Via Vinci, unde ar fi spart uşa de la intrare şi, cu o „ferocitate fără precedent” – aşa cum a reieşit din prima inspecţie a casei -,a ucis-o pe Delia Zărnescu, lovind-o în cap cu tot ce a găsit: piese mici de mobilier, obiecte mai mari de mobilier şi accesorii.
Români din zonă, alertaţi de zgomotul infernala, ar fi intervenit şi grabă şi ar exista şi martori, scrie publicaţia italiană, care precizează că ancheta continuă prin vizionarea maginilor de pe sistemele de supraveghere video, informează Stirile ProTV care citeaza News.ro.