Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani au dispus, în ultimele zile din 2023, trimiterea în judecată a unui tânăr care ar fi ucis cu mașina o fetiță de 12 ani. Este vorba de Daniel Ilie Budeanu, d 35 de ani, care, în vara anului trecut, a lovit cu mașina o fetiță, care mergea pe marginea drumului. La scurt timp după accident, bărbatul a fost reținut de polițiști, însă ulterior a fost plasat sub control judiciar.
Botoșăneanul este acuzat de ucidere din culpă, iar dosarul său a ajuns pe masa magistraților de la Judecătoria Botoșani.
În urma probatoriului administrat de polițiști, s-a stabilit faptul că Daniel Budeanu, la data de 14 august a.c., în timp ce se deplasa cu autoturismul pe drumul județean DJ 208 H, dinspre localitatea Vorona înspre localitatea Corni, pe un tronson de drum în aliniament, în localitatea Sarafinești, botoșăneanul ar fi surprins și accidentat mortal, o minoră de 12 ani, care se deplasa pe aceeași direcție de mers, pe sensul opus de stradă, paralel cu autoturismul.
Totodată, în urma impactului a rezultat și vătămarea corporală a unui minor, pasager în autoturism.
|
Părţi
|