La 12 ani, o copilă din Botoșani s-a apucat de „afaceri”. Anisia Amărioarei este pasionată de lucrul manual și a ajuns să -și dezvolte creativitatea făcând brățări. Aceasta realizează singură brățări colorate, cu litere, mărgele din sticlă, cu steluțe etc.
„Mă ocup de crearea brățărilor handmade de aproximativ un an. Prima brățară a fost creată cu ajutorul materialelor mătușii mele și astfel a prins contur pasiunea mea pentru brățări. Dorind să fie mai complexă, am căutat tutoriale de unde am învățat cum le pot crea eu singură”, a declarat, pentru ziarul Buzz, Anisia.
Ea reușește să-și vândă creațiile cu ajutorul rețelelor sociale, numărul celor care apreciază brățările fetiței fiind tot mai mare. Pasiunea copilei a apărut după ce a văzut-o pe mătușa sa că realizează accesorii pentru păr.
Ea având atât de multe mărgele care îmi sclipeau în ochi, am zis să încerc să creez o brățară. După ce am terminat-o, mi-am dat seama că îmi place să fac acest lucru. Mătușa mea fiind foarte bună cu mine a fost de acord să-mi dea câteva mărgele de la ea pentru a mai face brățări. După ceva timp mi-am cumpărat câteva seturi de mărgele și de atunci am început să creez brățări.”, spune, pentru sursa citată, Anisia.
Din banii obținuți, fetița reușește să-și cumpere materialele pentru realizarea brățărilor, dar mai rămâne și cu bani de buzunar. Potrivit acesteia, cele mai apreciate și solicitate sunt brățările cu inițiale, cu mărgele din sticlă, dar și cele cu steluțe.