Contrabandă cu căruţa la frontiera cu Ucraina

tigari de contrabandaPoliţiştii de frontieră botoşăneni au depistat doi cetăţeni români care transportau într-un atelaj hipo 1.600 pachete de ţigări, timbrate R. Moldova. Poliţiştii de frontieră au luat măsura ridicării în vederea confiscării a întregii cantităţi de ţigări, iar cei implicaţi s-au ales cu dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă şi favorizarea infractorului.

În data de 11 iulie 2011, în jurul orelor 21.40, un echipaj format din poliţişti de frontieră de la Sectorul Poliţiei de Frontieră Darabani, aflat în exercitarea unei acţiuni specifice, a observat cu ajutorul aparaturii pe principiul termoviziunii un atelaj hipo care se deplasa dinspre frontieră spre satul Baranca, în care se aflau două persoane.

Atelajul a fost interceptat de către poliţiştii de frontieră, care au constatat că acesta era condus cetăţeanul român Mihai C., în vârstă de 32 ani, şi transporta un colet voluminos în care se aflau ţigări. În atelaj se afla şi Aurica C., de 32 de ani.

În urma cercetărilor, s-a constatat că un alt cetăţean, Corneliu Ş., în vârstă de 42 de ani, din satul Baranca, i-a rugat pe cei doi să îi transporte nişte pachete de ţigări din zona de frontieră până la domiciliu, în schimbul unei sume de bani. În acest scop, Corneliu Ş. s-a deplasat cu autoturismul său, marca VW Golf pe comunicaţia dinspre frontieră, a parcat autoturismul, după care s-a deplasat în frontieră de unde a preluat două colete cu ţigări. Coletele au fost ascunse în atelajul hipo al lui Mihai C., urmând a fi transportate de acesta până în satul Baranca.

La controlul executat asupra atelajului s-a constatat că în acesta, ascuns sub vegetaţie, se află un colet voluminos, ambalat într-o geantă de rafie, plină cu pachete de ţigări. La aproximativ 700 de metri de atelajul hipo, la marginea unui lan de porumb, într-un loc indicat de Corneliu Ş., a fost identificat al doilea colet, ambalat tot într-o geantă de rafie, care conţinea pachete cu ţigări.

În urma inventarierii celor două colete, au fost găsite 1600 de pachete de ţigări, marca Temp, timbrate R. Moldova. Ţigările, în valoare de aproximativ 14.000 lei, au fost ridicate de către poliţiştii de frontieră în vederea confiscării, iar autoturismul VW a fost indisponibilizat la sediul SPF Darabani. Pe numele lui Corneliu Ş. a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, iar pe numele lui Mihai C. şi Aurica C. a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de favorizare a infractorului. Cele două dosare urmează a fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Darabani, competent în soluţionarea cauzei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *