Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean spun că nu sunt fonduri pentru achiziţia de camere video la sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat. Drept urmare, IŞJ nu ia în calcul supraveghrea video nici la cea de-a doua sesiune a bacalaureatului. Conducerea IŞJ speră ca procentul celor admişi să crească în a doua sesiune.
„Cu siguranţă, nu vin toţi nepregătiţi doar să încerce să obţină rezultate de trecere la acest examen, mai ales după experienţa care a fost în prima sesiune. Ne dorim să crească procentul de promovabilitate şi ne dorim candidaţi care să fie cu adevărat pregătiţi şi să obţină rezultate numai pe baza eforturilor pe care le-au făcut şi a muncii pe care au susţinut-o în anii aceştia de şcoală„, a spus Ada Macovei.