Conservatorii au ieşi la vânătoarea celor care nu-şi plătesc cotizaţia: Un consilier local a demisionat din funcţie din acest motiv

Partidul Conservator BotosaniUn consilier local al PC, din comuna Vlădeni, a demisionat din funcţie, după ce a refuzat constant  să-şi plătească cotizaţia la partid. Potrivit lui Paul Onişa, preşedintele PC Botoşani, consilierul local nu-şi mai plătise cotizaţia lunară de 20 de lei de mai bine de doi ani. Acesta urmează să fie înlocuit de un alt membru al PC.

Am decis să luăm atitudine împotriva celor care nu-şi plătesc cotizaţia şi am început cu aleşii locali. Deja am înregistrat o demisie de onoare a unui consilier local din Vlădeni, care refuza sub orice chip să-şi plătească cotizaţia. Este o atitudine neconstructivă faţă de partid, iar în şedinţa de birou de joia trecută l-am pus în discuţie, l-am invitat, s-a discutat în parte despre el, în urma căreia nu am acceptat să i se ridice sprijinul politic şi şi-a dat demisia. Dânsul nu mai este nici membru de partid„, a spus Onişa.

Reprezentanţii acestei formaţiuni politice au anunţat că vor continua această acţiune, iar cei vizaţi vor fi în special aleşii locali. Cotizaţia lunară la partid în cazul aleşilor locali este de 20  lei, iar în cazul membrilor cotizaţia este de 1 leu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *