Finalizare proiect „Amenajare peisagistică a teritoriului SDL, inclusiv a sensurilor giratorii”

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Municipiul Botoșani, în calitate de beneficiar, anunţă finalizarea proiectului „Amenajare peisagistică a teritoriului SDL,
inclusiv a sensurilor giratorii”, cod SMIS 155366 implementat în baza contractului de finanţare nr. 7990 din 17.10.2022, încheiat cu
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în calitate de Autoritate de Management și cu Agenţia pentru Dezvoltare
Regională Nord – Est, în calitate de Organism Intermediar pentru Regio – Programul Operaţional Regional la nivelul regiunii Nord –
Est. Proiectul este finanțat în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Cererea de proiecte POR/2019/9/9.1/1/7 REGIUNI,
AXA PRIORITARĂ 9, PRIORITATEA DE INVESTIȚII 9.1 – DLRC (CLLD) „Sprijinirea regenerării economice și sociale a comunităților
defavorizate din mediul urban”.
Obiectivul general al proiectului a fost creșterea calității vieții și a coeziunii sociale, îmbunătățirea mediului de viață,
creșterea gradului de siguranță și creșterea economică în teritoriul SDL prin amenajarea peisagistică a teritoriului SDL, inclusiv a
sensurilor giratorii pe parcursul a 16 luni.
Obiectivele specifice ale proiectului au fost:
1. Amenajarea peisagistică a 4 sensuri giratorii din teritoriul SDL, respectiv: intersecție Grivița cu T. Vladimirescu- Donici; Intersecție T. Vladimirescu – Împarat Traian; Intersecție Împarat Traian – Octav Onicescu; Intersecție Grivița- Independenței – Dreptății (spate mall) pe parcursul a 16 de luni;

2. Creșterea calității vieții în cadrul zonei vizate pe parcursul a 16 de luni, prin plantarea unui număr de 220 de puieți de arbori în principal pe următoarele artere: strada Împarat Traian, strada T. Vladimirescu, strada Dragoș Vodă și strada Săvenilor, și furnizarea și montarea de mobilier urban: 158 bănci, 86 de coșuri de gunoi și 4 stâlpi de iluminat.

Rezultatele proiectului au fost: creearea de noi spaţii deschise sau reabilitate în zonele urbane în suprafaţă totală de 1.594,58 mp și 20.089 de persoane din populația care trăiește în zonele cu intervenții în regenerarea fizică, economică și socială a comunităților marginalizate din Municipiul Botoșani care vor beneficia de aceste facilități.

Impactul proiectului la nivel local

Investiția a avut un impact pozitiv asupra comunității prin îmbunătățirea condițiilor de viață, sporirea ratei de utilizare a spațiului, îmbunătățirea calității mediului, creșterea nivelului de confort și diminuarea riscului de excludere socială.

Valoarea totală a proiectului a fost 926.542,46 lei, valoare eligibilă este în cuantum de 862.740,61 lei, din care valoare nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională în cuantum de 819.603,58 lei, valoare eligibilă nerambursabilă din Bugetul Național în cuantum 25.882,19 lei, valoarea cofinanţării eligibile a Beneficiarului în cuantum 17.254,84 lei, valoarea neeligibilă inclusiv TVA în cuantum 63.801,85 lei.

Perioada de implementare a proiectului a fost de 37 de luni, între 01.12.2020 și data 31.12.2023.

 

 

 

One thought on “Finalizare proiect „Amenajare peisagistică a teritoriului SDL, inclusiv a sensurilor giratorii”

  1. sau pus aceste balize in intersecții dar dau sifonat pe hârtii di proecete milioane de euro…tot hoție se chemă…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *