Administratorii de firme, dar și ai asociațiilor de proprietari din Botoșani sunt obligați să îndepărteze gheața și țurțurii de pe clădiri. Polițiștii locali amenință cu amenzi usturătoare în cazul în care acețtia nu respectă normele de gospodărire potrivit hotărârii de Consiliu Local.
În zilele de 11 și 12 decembrie 2023, 17 agenți economici au fost înștiințați cu privire la obligația de a asigura îndepărtarea gheţii din dreptul imobilelor şi a ţurţurilor de gheaţă formaţi pe imobilele deţinute.
„Potrivit art. 3 lit. e din H.C.L. nr. 355/2011, cetăţenii, agenţii economici (cu sau fără personalitate juridică), celelalte persoane juridice au obligația de a îndepărta zăpada şi gheaţa din dreptul imobilelor şi ţurţurii de gheaţă formaţi pe imobilele deţinute, nerespectarea acestei obligații constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1000 lei la 2000 lei pentru persoanele juridice, și de la 400 lei la 1000 lei pentru persoane fizice”, arată Poliția locală.
În aceeași perioadă, Serviciul Circulația pe Drumurile Publice a acționat pentru combaterea faptelor antisociale, fluidizarea traficului pe raza municipiului Botoșani – str. Prieteniei, str. Primăverii, Bld. Mihai Eminescu, Calea Națională și în parcările adiacente.
„Urmare activităților desfășurate, polițiștii locali au aplicat un număr de 12 sancțiuni contravenționale, potrivit prevederilor H.C.L. nr. 292/2017 – Regulamentul de organizare a circulaţiei rutiere în municipiul Botoşani, iar în două situații a fost dispusă măsura blocării vehiculelor pentru fapte de ocuparea a locurilor de parcare după expirarea valabilității tichetului de parcare”, precizează Poliția Locală.