Ne aflăm într-o perioadă aglomerată prilejuită de sărbătorile de iarnă, iar febra cumpărăturilor este în toi. De cele mai multe ori, cumpărăturile din mediul online sunt la îndemâna oricui, dar trebuie să țineți cont de faptul că o secundă de neatenție reprezintă o oportunitate pentru cei care doresc să obțină venituri în mod ilegal, prin înșelăciune, transmite printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani.
Astfel, la nivelul IPJ Botoșani, în primele 10 luni ale anului 2023, au fost înregistrate 77 de infracțiuni de înșelăciune realizate prin mijloace de comunicare on line.
Potrivit sursei citate, unul dintre cel mai frecvent mod de operare în cazul infracțiunilor de înșelăciune prin mijloace de comunicare on line, denumită investing scam, este acela, în care victimele, interesate sau nu, sunt abordate prin corespondență electronică – email sau vizualizează diferite reclame existente în mediul on line, fie pe rețele de socializare, fie pe diferite site-uri web, prin care sunt promovate idei de investiție în acțiuni sau criptomonede, care promit obținerea unui profit mare, într-un timp relativ scurt. Victimele, accesează acest tip de conținut, fiind direcționate către pagini web de tip formular, în care completează datele personale de contact, precum nume, prenume, adresă, nr. telefon și e-mail, pentru a fi contactate.
Ulterior, de cele mai multe ori la o perioadă scurtă de timp (zeci de minute), victimele sunt contactate prin intermediul aplicației mobile WhatsApp, sau prin apel telefonic, de către persoane ce pretind a fi reprezentanți ai unor diferite entități (firme, societăți), specializate în investiții, în acțiuni sau tranzacții de criptomonede și prezintă diferite oportunități, ce presupun o primă investiție, aceste persoane urmând a percepe un procent din profitul promis.
După obținerea încrederii victimelor, autorii le conving să își descarce și instaleze pe dispozitive (telefon, laptop etc.) diferite aplicații de control la distanță (remote acces), precum AnyDesk, TeamViewer, sub pretextul unei comunicări eficiente și oferirea de sprijin din punct de vedere tehnic, pentru gestionarea investițiilor.
De asemenea, una dintre etape este reprezentată de influențarea victimelor pentru a-și crea conturi pe platforme (site-uri web) create cu intenția de a le induce în eroare, unde au acces la rulaje fictive referitoare la situația financiară.
Pe parcursul colaborării cu autorii, victimele sunt induse în eroare să efectueze diferite tranzacții financiare din conturile proprii, să achiziționeze criptomonede direct de pe crypto exchange-uri, fiind ulterior transferate sub diferite pretexte (investiții, taxe, comisioane, efectuarea retragerii etc.) în portofele electronice controlate de autori.
Aceste operațiuni sunt realizate de către victime, fiind coordonate în acest sens, sau sunt efectuate de către autori care pe parcursul colaborării obțin credențialele de acces, atât la aplicațiile de internet/mobile banking, precum și de la alte conturi create în diferite aplicații, titulare fiind victimele, prin intermediul aplicațiilor de control la distanță.
Victimele sunt menținute în eroare până la terminarea fondurilor disponibile, după care pierd contactul cu autorii.
Au existat situații în care, după conștientizare, victimele au fost contactate de alte persoane care au pretins că pot recupera prejudiciul creat în schimbul unui comision procentual din suma investită, solicitând achitarea acestuia anticipat, în scopul fraudării.
De asemenea, au existat situații în care, în contextul obținerii de credențiale de acces la aplicațiile de internet/mobile banking, autorii au accesat diferite credite la unități bancare, în numele victimelor, fondurile fiind ulterior transferate din conturile bancare, în general către alte conturi bancare controlate de aceștia, ulterior fiind achiziționate criptomonede.
Astfel, Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani vă recomandă să manifestați atenție:
- Când vi se solicită să vă implicaţi într-o tranzacţie dând pe loc toţi banii.
- Când vi se promite o ,,îmbogăţire rapidă: orice „afacere” de acest tip ar trebui investigată atent.
- Verificaţi întotdeauna înainte de a da o sumă de bani sau de a semna un contract.
- Fiţi suspicioşi faţă de orice promisiune care v-ar garanta câştiguri băneşti substanţiale sau faţă de o „afacere” pe care nimeni nu o mai poate face.
- Nu comunicați nimănui PIN-ul, datele înscrise pe card inclusiv codul CVV2/CVC2, date personale de identificare, orice alte informații de securitate aflate pe carduri sau parolele de securitate utilizate în tranzacționare;
- Nu transmiteți date personale sau copii ale actelor de identitate prin intermediul rețelelor sociale sau prin link-uri primate pe mail sau prin aplicații de mesagerie;
- Nu instalați aplicații și nu accesați site-uri sau aplicații la indicațiile persoanelor care le contactează telefonic sau le transmit link-uri prin mesaje pe rețele sociale, SMS sau alte tipuri de mesagerie;
- Nu accesați pagini web în care să introducă datele personale și nu oferiți informații personale sau date financiare.