Un tânăr de 25 de ani a fost dus sub escortă în Penitenciarul Botoșani. Ionuț Chelaru, din comuna suceveană Stulpicani, a fost condamnat pentru tâlhărie calificată.
El a fost găsit la domiciliu, a fost arestat și dus sub escortă în pușcărie. Aici, în Penitenciarul Botoșani, tânărul își va petrece următorii trei ani.
Un om de afaceri din Botoșani, obligat să plătească statului aproape 9 milioane de lei. Sentința este definitivă
Un om de afaceri din județul Botoșani a fost obligat de instanță să achite plătească statului aproape nouă milioane de lei într-un dosar de evaziune fiscală. Este vorba de omul de afaceri Ion Gheorghiciuc, care a fost obligat, luni, de Curtea de Apel Suceava la plata către bugetul de stat, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Botoșani, a unei sume de 8.859.956 lei, din care 7.396.151 lei reprezintă TVA nedeclarat, iar 1.463.805 lei impozit pe profit. Sentința magistraților suceveni este definitivă.
În 2016, Gheorghiciuc a fost trimis în judecată, împreună cu sora sa, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), după ce a prejudiciat bugetul statului cu două milioane de euro. La momentul anchetei procurorilor anticorupție, Ion Gheorghiciuc figura ca director al firmei LKV TIR SRL din localitatea Bajura- oraşul Darabani, iar sora sa, Zîna Condrea, figura ca administrator al aceleași firme.
Totul a început după ce comisarii Gărzii Financiare au vrut să facă un control firmei, la sfârşitul anului 2011, însă cei doi au refuzat să prezinte documentele contabile şi bunurile firmei, astfel încât au fost sesizaţi procurorii pentru refuzul punerii la dispoziţie a documentelor şi bunurilor către organul de control fiscal.
Ulterior, cercetările au fost extinse şi pentru evaziune fiscală, după ce s-a descoperit că firma a efectuat achiziţii de maşini, în perioada ianuarie 2010-iulie 2011 din Germania, Cehia şi Polonia, în valoare de 5,7 milioane de euro, însă nu a înregistrat toate operaţiunile în contabilitate şi nu a achitat TVA, impozit şi accize.
Pentru aceste sume s-au calculat 7.396.151 lei TVA nedeclarat, respectiv de 1.463.805 lei impozit pe profit, pe care Gheorghiciuc, în solidar cu partea responsabilă civilmente LKV TIR S.R.L. Bajura, prin lichidatorul judiciar – Cabinet Individual de Insolvenţă Apetrei Mărioara, vor trebui să le plătească părţii civile DGRFP Iaşi, prin AJFP Botoşani. La aceste sume se vor adăuga accesoriile calculate potrivit Codului de procedură fiscală.
O primă sentință în acest dosar a fost dată în luna ianuarie de Tribunalul Botoșani, care a decis să îi achite pe oamenii de afaceri, dar i-a obligat să achite prejudiciul. Atât procurorii, cât și omul de afaceri au făcut contestație. Luni, contestația a fost respinsă, iar sentința Curții de Apel Suceava rămâne definitivă.
Solutia pe scurt din 20 noiembrie 2023:
În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, respinge, ca nefondate, apelurile formulate de Ministerul Public- Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- DNA- Serviciul Teritorial Suceava şi de inculpatul Gheorghiciuc Ion împotriva sentinţei penale nr. 6 din data de 12.01.2023 pronunțate de Tribunalul Botoşani în dosar nr. 3398/40/2016. În temeiul art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, obligă inculpatul să plătească statului suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare din apel. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, celelalte cheltuieli judiciare din apel, avansate de stat, rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată azi 20.11.2023, prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. 1 Cod procedură penală.
Solutia pe scurt din 12 ianuarie 2023:
Constată că actele materiale referitoare la „importul cantităţii de 9504 kg cafea din Germania”(pct. II.10) şi „reîntregirea bazei impozabile declarată lunar de societate” (pct. II.11), componente ale infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal 1969, nu sunt prevăzute de legea penală. În temeiul art. 396 alin 1, 5 rap. la art. 16 alin 1 lit. b din Codul de procedură penală, achită pe inculpata Condrea Zîna, pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 4 din Legea 241/2005 şi art. 9 alin. 1 lit. b, alin. 3 din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal 1969, ambele cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal 1969, art. 5 Cod penal, întrucât faptele nu au fost săvârşite cu vinovăţia prevăzută de lege. În temeiul art. 396 alin 1, 8 rap. la art. 16 alin 1 lit. f Cod procedură penală, încetează procesul penal faţă de inculpatul Gheorghiciuc Ion, pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 4 din Legea 241/2005 şi art. 9 alin. 1 lit. b, alin. 3 din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal, ambele cu aplic. art. 38 Cod penal, art. 5 Cod penal, întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale. Admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă DGRFP Iaşi, prin AJFP Botoşani. Obligă inculpatul Gheorghiciuc Ion, în solidar cu partea responsabilă civilmente LKV TIR S.R.L. Bajura LKV TIR S.R.L. Bajura, prin lichidator judiciar – Cabinet Individual de Insolvenţă Apetrei Mărioara, să plătească părţii civile DGRFP Iaşi, prin AJFP Botoşani suma de 8.859.956 lei (7.396.151 lei TVA nedeclarat, respectiv de 1.463.805 lei impozit pe profit), la care se vor adăuga accesoriile calculate potrivit Codului de procedură fiscală. Respinge acţiunea civilă formulată de partea civilă DGRFP Iaşi, prin AJFP Botoşani, în contradictoriu cu inculpata Condrea Zîna, ca nefondată. În temeiul art. 13 din Legea nr. 241/2005, la data rămânerii definitive a hotărârii o copie a dispozitivului se va comunica Oficiului Naţional al Registrului Comerţului. În temeiul art. 5 alin. 2 lit. a din Ordonanţa Guvernului nr. 39/2015, la data rămânerii definitive a hotărârii o copie a dispozitivului se va comunica şi Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Judeţene Botoşani în vederea înscrierii în cazierul fiscal. În temeiul art. 274 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare cauzate de inculpata Condrea Zîna, rămân în sarcina statului. În temeiul art. 274 alin. 1 pct. 3 lit. b Cod procedură penală, obligă inculpatul Gheorghiciuc Ion şi partea responsabilă civilmente LKV TIR S.R.L. Bajura, prin lichidator judiciar – Cabinet Individual de Insolvenţă Apetrei Mărioara, în solidar, la plata către stat a sumei de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (din care suma de 500 lei pentru faza de judecată, iar suma de 1.000 lei pentru faza de urmărire penală). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. 2 Cod procedură penală, astăzi, 12 ianuarie 2023.
Cele mai profitabile afaceri din Botoşani. Topul firmelor din Botoşani după profitul de anul trecut