Un băiat de 15 ani a murit, marţi dimineaţă, după ce a fost lovit de tren în oraşul Podu Iloaiei, informează Inspectoratul Situaţii de Urgenţă (ISU) Iaşi. Copilul a fost călcat de tren în timp ce mergea spre școală, scrie 7iași.ro.
„Dispeceratul Integrat ISU – SMURD – SAJ Iaşi a fost anunţat prin SNUAU 112 despre producerea unui accident feroviar în oraşul Podu Iloaiei. La faţa locului a fost direcţionat de urgenţă echipajul de terapie intensivă mobilă cu medic. La ajungerea forţelor de intervenţie la locul solicitării, medicul de pe echipajul medical a constatat decesul unui minor în vârstă de 15 ani. Victima prezenta leziuni incompatibile cu viaţa”, a informat Georgică Onofreiasa, purtătorul de cuvânt al ISU Iaşi.