Primăriile pot obţine finanţări pentru realizarea de piste pentru biciclişti

Unităţile administrativ teritoriale pot atrage bani pentru realizarea de piste pentru biciclişti. Obiectivul Programului „Piste pentru  biciclişti” îl reprezintă finanţarea nerambursabilă din Fondul pentru mediu a proiectelor vizând realizarea pistelor pentru biciclişti.

Scopul programului îl constituie îmbunătăţirea calităţii mediului prin înlesnirea transportului mai puţin poluant, în condiţii de siguranţă.

Obiectivele programului vizează diminuarea efectelor poluării aerului asupra mediului şi sănătăţii populaţiei, cauzate de emisiile de gaze de eşapament de la autovehicule şi încadrarea emisiilor în valorile-limită admise la nivel european, pentru aerul ambiental.

Solicitanţi eligibili sunt unităţile administrativ-teritoriale. Un solicitant poate depune un singur dosar de finanţare la Administraţia Fondului pentru Mediu, începând cu prima zi de deschidere a sesiunii de depunere„, a declarat Elena Boariu, directorul Agentiei pentru Protecţia Mediului.

 Finanţarea se acordă în cuantum de maximum 90% din valoarea totală eligibilă a proiectului.

Tipurile de proiecte finanţate prin Program sunt:

a) realizarea de piste pentru biciclişti pe amplasament nou, cu o singură bandă;

b) realizarea de piste pentru biciclişti pe amplasamente preexistente rutiere sau în cadrul trotuarelor, cu o singură bandă.

 Ghidul de finanţare este publicat pe site-ul www.afm.ro, iar sesiunea de depunere a dosarelor de finantare începe pe  20 iulie 2011 . Sesiunea se inchide la data la care valoarea totala insumata a cererilor de finantare depuse la registratura AFM va fi de 200.000 mii lei, respectiv 400% din valoarea alocata sesiunii, dar nu mai tarziu de 20 august 2011. Suma alocata sesiunii de finantare este de 50.000 mii lei .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *