Zeci de intervenţii ale pompierilor în ultimele 24 de ore

pompieri la interventieÎn ultimele 24 de ore, forţele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani au intervenit în 13 situaţii de urgenţă. Este vorba de 10 intervenţii SMURD pentru transportul a 10 persoane cu diferite afecţiuni la spital, stingerea a două incendii şi prevenirea producerii unui incendiu în cazul unui accident rutier.

 Furaje incendiate de un fumător neglijent

        Un fumător neglijent a incendiat, în noaptea de 6 spre 7 iulie 2011, depozitul de furaje din propria gospodărie din satul Guranda, comuna Durneşti. Incendiul a fost observat puţin după ora 01.00. Speriat că flăcările s-ar putea extinde şi la locuinţă, proprietarul a solicitat ajutorul pompierilor. Spre locul indicat s-a deplasat un echipaj din cadrul Gărzii de Intervenţie Truşeşti, cu o autospecială cu apă şi spumă. Incendiul a fost stins în mai puţin de jumătate de oră. Au ars cca. două tone de furaje, pagubele fiind estimate la 450 lei. S-au salvat şi protejat bunuri materiale în valoare de 35.000 lei.

 Neglijenţă păguboasă

           Un localnic din Brăeşti a fost păgubit de foc de 1.500 lei. La atât se ridică valoarea bunurilor distruse într-un incendiu produs, în noaptea de 6 spre 7 iulie, la o anexă din gospodărie. Izbucnit ca urmare a utilizării instalaţiei electrice cu improvizaţii,  incendiul s-a extins cu repeziciune la bunurile din încăpere, dar şi la acoperişul clădirii. Chemaţi în ajutor, pompierii de la Detaşamentul de Pompieri Dorohoi au acţionat aproape o oră pentru stingerea flăcărilor şi înlăturarea efectelor. S-au salvat şi protejat bunuri materiale în valoare de 45.000 lei.

          Exploatarea instalaţiilor electrice cu defecţiuni sau improvizaţii este una dintre cele mai frecvente cauze care generează incendii la Botoşani. Potrivit datelor statistice, 14% (30 incendii) din incendiile stinse în acest an de pompierii botoşăneni au fost provocate fie de folosirea conductorilor sau cablurilor cu defecţiuni sau improvizaţii, fie de suprasolicitarea instalaţiilor electrice. La acestea se adaugă alte 12 evenimente cu foc generate pe fondul nesupravegherii aparatelor electrice sub tensi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *