Încă o piedică la lucrările de modernizare a tronsonului de drum de pe Împărat Traian: Firma din Spania a contestat licitaţia

Lucrările de reabilitare a tronsonului de drum, abandonat anul trecut de firma ALDP Iaşi, vor începe cu întârziere. Şi asta pentru că una din firmele care a participat la licitaţie, respectiv firma Viales Y Obras Publicas SA din Madrid, care era în asociere cu firma Simarc SA Piteşti, a depus contestaţie după ce a fost descalificată de municipalitate.  Reprezentanţii Primăriei Botoşani speră să obţină câştig de cauză în urma acestei contestaţii, pentru ca lucrările să înceapă.

Firma din Spania a contestat faptul că i-am descalificat, din cauză că nu cunoaştem legislaţia spaniolă. Dar, noi am avut punctul de vedere al Ambasadei din Spania, care ne-a spus că valabilitatea unui certificat emis de o administraţie financiară este pe şase luni şi nu 12 luni, aşa cum susţin spaniolii„, a precizat viceprimarul Cătălin Alexa.

Spaniolii au venit cu o ofertă pentru modernizarea drumurilor Împărat Traian, Uzinei, Tudor Vladimirescu şi Petru Rareş de 8, 3 milioane lei, în timp ce Transporturi Auto a avut oferta de 9,4 milioane lei.

Firma din Iaşi a realizat lucrările la acest tronson doar în proporţie de 20%.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *