Un tânăr din județul Botoșani, care la vârsta de 17 ani l-a lovit cu furca în cap pe un consătean, va regreta amarnic gestul făcut. Botoşăneanul a ajuns în închisoare după o sentinţă definitivă dispusă de Curtea de Apel din Suceava.
Bogdan Petru Drăguț, din comuna Ungureni, a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de „tentativă de omor” la doi ani de închisoare cu executare, după ce iniţial judecătorii de la Tribunalul Botoşani i-au dat o măsură educativă neprivativă de libertate a asistării zilnice, constând în obligaţia de a respecta un program stabilit de Serviciul de Probaţiune Botoşani, care conţine orarul şi condiţiile de desfăşurare a activităţilor, pe o perioadă de şase luni.
Atât procurorii, cât şi victima sa au făcut contestaţie la pedeapsa iniţială, astfel încât sentinţa a fost modificată, iar tânărul a ajuns la închisoare.
„La data de 7 noiembrie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au identificat un tânăr, de 25 de ani, din comuna Ungureni, pe numele căruia era emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Acesta a fost condamnat de către Curtea de Apel Suceava, la 2 ani și 6 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor. Tânărul a fost depistat în localitatea de domiciliu, fiind reținut și ulterior, escortat către Penitenciarul Botoșani, în vederea încarcerării”, susţine purtătorul de cuvânt al Poliţiei, Delia Nenişcu.
Tânărul, care are acum 23 de ani, a fost obligat ca, împreună cu mama sa, să plătească victimei daune morale de 15.000 de lei şi daune materiale de 3.900 lei.
Potrivit procurorilor, pe 11 iunie 2016, în jurul orei 19.00, în timp ce se afla în faţa unui local din comună, pe fondul unui conflict spontan, botoșăneanul l-a lovit, o singură dată, pe consăteanul său cu partea metalică a unei furci în zona capului, cauzându-i leziuni cerebrale pentru vindecarea cărora a necesitat 70-80 de zile de îngrijiri medicale şi care i-au pus în primejdie viaţa.
Solutia pe scurt:
În temeiul art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, admite apelurile declarate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani şi de către partea civilă Alistar Gabriel împotriva sentinţei penale nr. 92 din data de 10 mai 2023 a Tribunalului Botoşani. Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată şi, în rejudecare: Înlătură dispoziţia de aplicare, în temeiul art. 120 din Codul penal, inculpatului Drăguţ Bogdan Petru, a măsurii educative a asistării zilnice, constând în obligaţia de a respecta un program stabilit de Serviciul de Probaţiune Botoşani, care conţine orarul şi condiţiile de desfăşurare a activităţilor, pe o perioadă de 6 luni, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor, prevăzută de art. 32 raportat la art. 188 alin. (1) şi (2) din Codul penal, cu aplicarea art. 113 alin. (2) din Codul penal.
Înlătură dispoziţia de atragere a atenţiei inculpatului Drăguţ Bogdan Petru asupra dispoziţiilor art. 123 din Codul penal care reglementează prelungirea sau înlocuirea măsurilor educative neprivative de libertate în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul executării măsurii educative.
În temeiul art. 125 din Codul penal cu referire la art. 115 alin. (2) cu referire la art. 114 alin. (2) lit. b) din Codul penal, raportat la art. 115 alin. (1) pct. 2 lit. b) din Codul penal şi art. 134 alin. (2) din Codul penal, aplică inculpatului Drăguţ Bogdan Petru, măsura educativă a internării într-un centru de detenţie, pe o perioadă de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor, prevăzută de art. 32 raportat la art. 188 alin. (1) şi (2) din Codul penal, cu aplicarea art. 113 alin. (2) din Codul penal, măsură ce se execută în penitenciar. Atrage atenţia inculpatului Drăguţ Bogdan Petru asupra dispozi?iilor art. 125 alin. (2) din Codul penal, care reglementează prelungirea măsurii educative privative de libertate în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni pe perioada internării sau a judecării pentru o infracţiune concurentă săvârşită anterior. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate care nu contravin prezentei decizii.
În temeiul art. 275 alin. (6) din Codul de procedură penală, onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat Drăguţ Bogdan Petru – av. Ştreanga Alina în cuantum de 942 de lei rămâne în sarcina statului şi se avansează din fondurile M.J.R. în contul Baroului Suceava. În temeiul art. 275 alin. (3) din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de către stat în apel rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată, astăzi, 07.11.2023, prin punerea deciziei la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin intermediul grefei instanţei, conform art. 405 alin. (1) din Codul de procedură penală.
Document: Hotarâre 1523/2023 07.11.2023