Autorul dublei crime din județul Botoșani este de negăsit, iar procurorii încă îl caută pe făptaș. Cercetările sunt în două comune din județ, atât la Hănțești, unde locuiau de fapt cele două victime, cât și la Manoleasa, unde au fost găsite fără suflare într-o casă părăsită.
Anchetatorii caută posibili martori. Femeia și-a anunțat soțul că îl părăsește, iar apoi a plecat cu fiica ei.
„La fața locului s-au găsit două persoane de sex feminin. Se simțea un miros puternic de fum, de la arderea unor substanțe vegetale”, preciza, pentru Stirile Protv, Cristian Simionescu, coordonator dispecerat SAJ Botoșani.
Soțul femeii rămâne principalul suspect, dar bărbatul neagă că ar fi făcut o asemenea grozăvie. Ba mai mult, spune că nu ar fi avut niciun conflict cu ea.
„Luni sau marți soția a dispărut din casă. Mi-a zis că s-a terminat totul între noi. Nu știu dacă avea altă relație. De multe ori umbla cu telefonul și când mă apropiam pur și simplu ascundea telefonul. Nu le-am făcut nimic”, spune, pentru sursa citată, Costel Vieriu.
Procurorii au deschis un dosar pentru omor.
Au fost găsite moarte, cu arsuri pe corp
O mamă și fiica sa au fost găsite moarte într-o casă părăsită, iar tatăl, de 53 de ani, a fost ridicat de polițiști pentru audieri. Este vorba despre o femeie de 47 de ani și fiica sa de 14 ani, din comuna Hănești, care au fost găsite moarte, cu arsuri pe corp în locuința din Manoleasa. Ar fi plecat de acasă după certuri cu bărbatul și s-au refugiat inițial la mama femeii, apoi în casa părăsită în care și-au găsit moartea.
„Polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că, la o locuință, din comuna Manoleasa, este posibil să fie un incendiu, întrucât iese fum dens din interior. Echipajul direcționat la fața locului a identificat locuința la care făcea referire apelantul, iar în interior, au fost găsite două persoane, o femeie, de 47 de ani și o minoră, de 14 ani, decedate, care prezentau arsuri la nivelul corpului”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani, Delia Nenișcu.
De asemenea, femeia prezenta o plagă tăiată la nivelul părții superioare a corpului. În camera în care se aflau cele două a fost descoperit un recipient din metal, în care erau resturi vegetale.