Noi detalii ies la iveală în cazul femeii de 47 de ani şi a fiicei ei de 14 ani, găsite moarte într-o casă părăsită din comuna Manoleasa. Principalul suspect ar fi chiar soţul femeii, cu care aceasta se certase în urmă cu câteva zile.
După scandal, femeia şi-a luat fiica şi a plecat la mama ei, acolo unde a rămas câteva zile. La un moment dat bătrâna le-a spus că nu le mai poate găzdui, aşa că cele două s-au refugiat în casa părăsită. Ieri dimineaţă a observat fum ieşind din casă şi a alertat vecinii.
Oamenii au sărit în ajutor și au reușit să stingă incendiul, însă într-o încăpere le-au găsit pe cele două femei întinse pe jos, fără suflare. Iniţial s-a bănuit că ar fi murit intoxicate cu fum, asta pentru că în cameră s-au găsit mai mulţi coceni arși într-un lighean metalic. Poliţiştii au descoperit apoi că femeia de 47 de ani era tăiată la nivelul gâtului, astfel că au început cercetările pentru crimă. Soțul femeii, în vârstă de 53 de ani, este în custodia Poliţiei, potrivit Observator.