Firma HSR a lăsat-o mai moale, anul acesta, cu ridicarea maşinilor parcate ilegal

Municipalitatea nu a încheiat încă noul contract cu firma Hi Speed Recovery pentru activitatea de ridicare a maşinilor parcate ilegal pe domeniul public, însă acesta se aplică. Şi asta pentru că noul regulament nu a fost contestat de firma HSR.

Se lucrează după noul regulament şi noua hotărâre de Consiliu Local. Deja s-au făcut formularele de dispoziţii după noul regulament. Noul regulament intră în vigoare de la data aprobării în Consiliul Local, nu este neapărat nevoie să semnezi un act adiţional la contract. Este şi aprobarea tacită„, a spus viceprimarul Florin Ghiorghiţă.

Acesta susţine că firma HSR nu a ridicat anul acesta încă maşini, ci numai a blocat roţile. Potrivit viceprimarului, blocarea roţilor se face în parcările cu plată şi pe trotuarele de pe Bulevardul „Mihai Eminescu”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *