Un șofer de camion a fost prins de polițiștii de frontieră botoșănean beat la volan. Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au identificat, în trafic, un cetățean ucrainean care conducea un ansamblu rutier, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Potrivit unui comunicat al Poliției de Frontieră, în data de 27 octombrie a.c., în jurul orei 15.45, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca/I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, un cetățean din Republica Ucraina, în vârstă de 50 de ani, care conducea un ansamblu rutier format din cap-tractor și remorcă, ambele înmatriculate în Ucraina.
La controlul de frontieră, poliţiştii au observat că bărbatul emana halenă alcoolică, motiv pentru care a fost solicitat un echipaj din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 10, Ștefănești, pentru a fi testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat.
„În conformitate cu prevederile legale în vigoare, persoana în cauză a fost informată că urmează să fie însoțită la Institutul de Medicină Legală Botoșani, cu scopul prelevării de probe biologice în vederea stabilirii concentraţiei de alcool în sânge. Conducătorul auto a refuzat prelevarea de probe biologice. În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de probe biologice, la finalizare urmând a se lua măsurile legale care se impun.”, precizează sursa citată.