FOTO Prima ediție a târgului de toamnă „Emoții de toamnă”, la o grădiniță din Botoșani. Banii obținuți vor fi donați

Prima ediție a târgului de toamnă „Emoții de toamnă” a avut loc, duminică, la o grădiniță din Botoșani. Este vorba despre Grădinița cu Program Prelungit nr. 15 Botoșani, unde elevii, cadrele didactice, dar și părinții s-au bucurat la un târg deosebit, cu spectacole și expoziții.

„Toamna anotimpul roadelor bogate, al feeriei de culori, ne-a adus împreuna pe copii, părinți ori bunici, dascăli și invitați, pe mari și mici la sărbătoarea ei prilejuindu-ne emoții. Cu sprijinul părinților, al copiilor, al școlarilor mici, prin organizarea de spectacole, de expozitii cu lucrări ale copiilor și expoziții cu conserve din cămara toamnei sau pregătirea de produse de panificație, pentru câteva momente ne-am aflat la cel mai deosebit târg. Scopul proitectului a fost antrenarea copiilor în activităţi directe şi variate ce duc la formarea, afirmarea și stimularea creativităţii, a expresivităţii prin realizarea de creaţii plastice, aplicaţii cu materiale din natură”, susțin organizatorii târgului.

Prin această acțiune, s-a urmărit responsabilizarea preșcolarilor, a cadrelor didactice și a părinților prin implicarea în activități comune, extrașcolare; întărirea parteneriatului cu părinții; dar și obținerea de fonduri extrabugetare.

Suma obținuta din vânzarea produselor și din donație  va fi folosită pentru achiziținarea de materiale necesare desfășurarii activităților motrice, iar o parte va fi donată Centrului Social de Zi  pentru Copii  Aflați în Situații de Risc Social .

La activitate au fost prezenti: Inspector școlar general Bogdan Gheorghe Suruciuc, Inspector pentru educatie timpurie Anca Agavriloaie, Inspector pentru învățământ primar, Olguța Șchiopu și Inspector pentru învățământ special Gabi Nechifor.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *