Incendiu la o casă din municipiul Botoșani. De la ce s-a declanșat focul

foto arhiva

O casă de pe strada Hatman Arbore din municipiul Botoșani a fost în pericol, în această după-amiază, după ce funinginea depusă pe pereții din interiorul coșului de fum s-a aprins.

Pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani au intervenit prompt și au stins flăcările înainte de a se extinde la acoperișul casei, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani.

Vă reamintim faptul că în sezonul toamnă-iarnă multe dintre incendii se produc din cauza coșurilor de fum defecte, necurățate de funingine sau neprotejate termic față de materialele combustibile din structura acoperișului”, transmite ISU Botoșani.

Pompierii vin cu recomandări:

Verificaţi coşurile de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile ale planșeului sau acoperișului (grinzi, astereală etc.).
Curățați periodic coșurile de fum pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare.
Tencuiți şi văruiți partea din pod a coşului de fum, în scopul sesizării imediate a fisurilor (căldura sau scânteile care ies prin fisurile unui coş de fum deteriorat constituie surse de aprindere, dacă în zona lor există elemente de construcţie sau structuri din lemn).

Îngroșați zidăria coşului la trecerea prin planşee, lăsând un spaţiu între această zidărie şi elementele combustibile ale planşeului.

Păstrați distanţa dintre faţa exterioară a coşurilor şi elementele combustibile ale acoperişului

FOTO Comoara din subsolul bisericii. Un preot din Botoșani a adunat la un loc obiecte vechi și de sute de ani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *