Circa 50 de agenţi din Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră (IJPF) Botoşani îşi vor pierde, în perioada imediat următoare, locul de muncă. Aceştia vor fi puşi să dea o testare, iar cei mai slabi (cel puţin teoretic) vor pleca acasă.
Din păcate, şi de această dată, sistemul este total defectuos. Pe lista concediaţilor nu vor putea fi incluşi poliţiştii de frontieră care au fost reţinuţi după ce au fost prinşi făcând contrabandă cu ţigări. Aceştia sunt urmăriţi penal pentru faptele lor şi sunt puşi la dispoziţia şefului IJPF, însă Statutul poliţiştilor interzice concedierea lor pe perioada anchetei.
În IJPF Botoşani sunt zece astfel de persoane. Acestora li se adaugă agenţi care sunt plecaţi la muncă în străinătate şi care se află în concediu fără plată (patru persoane). Nici lor nu li se poate desface contractul de muncă.
O a treia categorie este cea a bărbaţilor aflaţi în concediu de creştere a copiilor. Aici este vorba de nu mai puţin de 29 de persoane, care, formal, se ocupă de îngrijirea copiilor şi care, potrivit legii, nu pot fi concediaţi şi nici nu participă la testare.
trebuie sa se faca o data curatenie dar precis vor ramaea cei care dau spaga mai mare.