FOTO! Copiii de la Grădinița nr. 19 Botoșani învățați să-și protejeze viața

Pompierii botoșăneni s-au întâlnit, astăzi, cu preșcolarii de la Grădinița nr. 19 din municipiul Botoșani, pentru a le explica diferența dintre bine și rău. Aceștia, le-au vorbit, pe înțelesul lor, despre cum trebuie să se comporte pentru a fi în siguranță acasă, la grădiniță, pe stradă sau în grupul de prieteni. I-au învățat cum să reacționeze în cazul producerii unui incendiu sau cutremur și i-au angrenat în două exerciții de evacuarem informează printr-un comunicat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani.

Și pentru ca activitatea să fie interactivă, s-a organizat și un concurs cu tematică de protecție civilă și prevenire a incendiilor. Mulți dintre preșcolari au demonstrat că dețin foarte multe cunoștințe despre prevenirea incendiilor, dar toți au răspuns corect la întrebări, dovadă că au fost foarte atenți la lecția de siguranță. Efortul lor a fost răsplătit cu câte o diplomă, care le-a fost oferită de Pompierul Sam.

Pirotehnicienii le-au prezentat cele mai frecvente elemente de muniție, rămase neexplodate din timpul celor două conflicte armate, care sunt descoperite pe raza județului Botoșani, autospeciala pirotehnică, aparatura și echipamentele cu care intervin în astfel de situații. Totodată, le-au vorbit despre cum trebuie să se comporte în cazul în care descoperă muniție neexplodată.

Copiii au aflat și în ce situații pompierii intervin cu autospecialele de stingere și cum se folosește fiecare accesoriu. Cei mai curajoși au probat echipamentele de protecție folosite în misiuni și au testat presiunea furtunelor ca și când ar fi stins un incendiu.

De asemenea, persoanele responsabile la nivelul grădiniței au fost instruite cu privire la măsurile ce trebuie adoptate în cazul unei situații de urgență reale, astfel încât preșcolarii și cadrele didactice să fie în siguranță.

Cu această ocazie, specialiștii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani le-au transmis celor mici următoarele sfaturi în cazul producerii unui incendiu în incinta grădiniței:

– anunțați evenimentul primului adult pe care îl întâlniți și păstraţi-vă calmul;

– părăsiți clădirea sub supravegherea și îndrumarea unui cadru didactic;

– urmaţi căile de evacuare marcate. Nu vă întoarceţi spre locurile în care se manifestă incendiul pentru a vă lua ghiozdanele sau alte obiecte de valoare! Viaţa este mai importantă!

– când aţi ajuns în curte, îndreptaţi-vă spre locul de adunare marcat corespunzător. Aici, cadrele didactice vor face prezenţa.

– aşteptaţi intervenția pompierilor.

În cazul unui incendiu în locuință, copiii au fost sfătuiți să:

– anunţe imediat părinţii sau pe cei din jur, să strige după ajutor sau sune la 112 dacă sunt singuri;

– să își ajute frații sau prietenii de joacă mai mici pe timpul evacuării din clădire;

– să nu se ascundă în diferite locuri (sub pat, în dulap etc.);

– dacă este mult fum, să înainteze în genunchi, deoarece la nivelul podelei pot respira mai bine;

– să nu se întoarcă în clădire, nici măcar pentru animalele sau jucăriile preferate.

Activitatea a fost organizată în baza protocolului de colaborare încheiat între ISU Botoșani și unitatea de învățământ, în cadrul programului național „Școala altfel”.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *