Noua lege a salarizării trebuie să aibă un mecanism de limitare a modificărilor ad-hoc, iar pentru a încuraja performanţa va fi introdus un spor lunar, susţine ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura-Oprescu, citat de Agerpres.
Ministerul Muncii informează, pe pagina sa de Facebook, că au avut loc negocieri-maraton pe noua lege a salarizării. Astfel, profesioniştii din transporturi, din autorităţile centrale şi instituţiile cu autofinanţare şi-au expus problemele din domeniile lor de activitate.
„Ne dorim să avem o lege care să aducă claritate, iar pentru muncă egală plata să fie egală. Legea trebuie să aibă un mecanism de limitare a modificărilor ad-hoc. Va fi introdus un spor lunar care va încuraja performanţa. Rolul nostru este să venim cu politici active pentru forţa calificată de muncă”, a afirmat Simona Bucura-Oprescu.
Astfel, Ministrul Muncii a discutat cu profesioniştii din transporturile aeronautice, Apele Române, energie, Agenţia Nucleară şi Deşeuri Radioactive, turism, Agenţia Naţională de Integritate, Oficiul Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor, Curtea de Conturi, Consiliul Concurenţei şi sindicatele reprezentative ale acestor instituţii.
Potrivit sursei citate, discuţiile au avut loc în contextul elaborării proiectului legii salarizării în sectorul bugetar. Profesioniştii prezenţi la dialog au expus provocările pe care le întâmpină la locurile de muncă şi au susţinut că este nevoie de o lege nouă care să elimine inechităţile din salarizarea în sistemul public.