Elevii din trei școli dintr-o comună din județul Botoșani stau de trei zile fără căldură în unitățile de învățământ din cauza unei datorii la furnizorul de energie electrică, acestea având calorifere electrice. Este vorba de elevi din clasele I-IV din școli care aparțin de satele Buda, Șupitca și Pădureni din comuna Coșula.
„Școlile de pe raza comunei Coșula (Buda, Șupitca, Pădureni) au fost debranșate de la rețeaua de curent datorită unor datorii la furnizorul de energie electrică iar copii stau in frig deoarece încălzirea este pe calorifere electrice. Este strigător la cer ca aceste școli sa aibă datorii la curent și să li se taie curentul când în toate aceste școli sunt și panouri fotovoltaice care ar trebui sa producă curent”, a declarat, pentru Botosaninews.ro, o mămică revoltată.
Primarul comunei Coșula, Mircia Acatrinei, spune că a luat deja măsuri pentru remedierea acestei probleme și dă asigurări că până vineri copiii și cadrele didactice vor avea căldură în unitățile de învățământ.
„A fost prinsă în buget o sumă mai mică pentru curentul electric. Nu ne-am așteptat să fie consumul atât de mare, dar școlile au fost în șantier, s-a lucrat foarte mult și s-a consumat curent electric. Acum, noi am suplimentat bugetul astfel încât să se poată plăti factura și să rezolvăm situația. Școala Coșula are 390 de elevi, dar acolo numărul elevilor este mult mai mic”, ne-a declarat șeful administrației locale.