Administratorul Prefecturii, care s-a urcat băut la volanul maşinii instituţiei şi a lovit vreo patru maşini, ar putea scăpa basma curată

Prefectul Cristian Roman
Prefectul Cristian Roman

Administratorul Prefecturii, care a provocat un accident  cu maşina instituţiei la mijlocul lunii, ar putea să nu fie dat afară. Comisia de disciplină din cadrul Instituţiei Prefectului urmează să se pronunţe, cel mai probabil săptămâna viitoare, în privinţa angajatului instituţiei, Adi Moisii, însă propunerea prefectului Cristian Roman a fost aceea ca pedeapsa aplicată acestuia să fie maximă, însă mai puţin desfacerea contractului de muncă. Asta ar însemna penalizări la salariu mai multe luni. Pagubele provocate în urma acestui accident au fost în jur de 2000 lei.

Aşteptăm să se pronunţe Comisia de disciplină. Nici nu am cerut desfacerea contractului de muncă, că trebuie să îmi repare maşina, să-mi recuperez banii. Daune nu sunt foarte mari, iar vreo trei din maşinile afectate sunt reparate şi a insituţiei este gata. A avut nişte zârieturi. Daunele nu au fost atât de mari şi pe cont propriu a reparat maşina. Sancţiunea cea mai mare este desfacerea contractului de muncă, dar eu chiar nu vreau treaba asta, pentru că vreau să văd maşina reparată. Îm plus, nici nu poţi să iei această sancţiune, dacă nu a avut sancţiuni anterioare. Asta este legea funcţionarului public„, a spus prefectul.

Reamintim că, administratorul Prefecturii, Adi Moisii, a provocat un accident cu maşina instituţiei, în urma căruia a lovit nu mai puţin de patru maşini aflate într-o parcare. Acesta se afla la  volanul autoturismului Logan înmatriculat cu numere aparţinând Ministerului Administratiei şi Internelor. Angajatul Prefecturii a fost testat cu aparatul etilotest, în urma căruia a rezultat o alcoolemie de 0,90mg/l. În momentul producerii accidentului, angajatul Prefecturii se afla la volanul autoturismului instituţiei, însă se afla în afara orelor de muncă şi nu avea acceptul nimănui să utilizeze maşina instituţiei.

Adi Moisii a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, împrejurare în care a intrat în coliziune cu un stâlp de iluminat public, după care şi-a continuat deplasarea pe o distanţă de aproximativ 200 m, acroşând un autoturism Opel Astra, aflat parcat. Moisii a părăsit locul producerii accidentului, deplasându-se mai departe şi ajungând în parcările situate pe Aleea Bucovina şi Aleea Azurului din municipiul Botoşani, unde a mai acroşat alte autoturisme parcate, avariindu-le. Şi în aceste condiţii el şi-a continuat deplasarea, până pe strada Viilor, unde a fost oprit şi imobilizat de mai mulţi cetăţeni care locuiau în zonă şi care au sesizat poliţia prin apelarea numărului unic pentru urgenţe.

One thought on “Administratorul Prefecturii, care s-a urcat băut la volanul maşinii instituţiei şi a lovit vreo patru maşini, ar putea scăpa basma curată

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *