Accident, duminică, pe un drum din județul Botoșani produs de un șofer beat criță. Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că, pe drumul județean D.J. 297, în comuna Lunca s-a produs un accident rutier soldat cu avarii, iar conducătorul auto, este posibil să se afle sub influența alcoolului.
Echipajul de poliție direcționat la fața locului a identificat autoturismul la care făcea referire apelantul, acesta fiind poziționat în afara părții carosabile. De asemenea, a fost stabilită identitatea conducătorului auto, în persoana unui bărbat, de 67 de ani, din municipiul Botoșani.
”Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 1,32 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, botoșăneanul a fost condus la o unitate spitalicească pentru prelevarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani.
Preot din Botoșani la sfârșitul slujbei de duminică: „Nu mai loviți în medici! E prea mult”